Scepticism

De cinci zile, oamenii care manifestă un minim de interes pentru actualitatea politică văd o multitudine de probe cum că aceste alegeri au fost fraudate incomparabil cu toate celelalte alegeri desfăşurate până acum. Cel puţin după ’90 sunt sigur. Pare însă că rivalizează chiar cu cele din ’46. Nu mă refer aici la mita electorală şi la alte metode de “mobilizare”.

Deşi profund ilegale, succesul acestor metode depinde de conştiinţa celor care acceptă, cu siguranţă nu poate fi pusă toată vina în spatele partidelor politice. Însă de această dată am văzut o fraudă făcută cu multă nesimţire, aproape pe faţă. Şi asta cu complicitatea sau măcar pasivitatea instituţiilor statului.

Vreau să le iau pe fiecare în parte, ca să nu uit niciuna:
– voturi multiple – turism electoral organizat, deşi făptaşii pot fi cu uşurinţă identificaţi după CNP şi traşi la răspundere,
– procese verbale modificate – cel mai adesea s-au modificat cifrele pe drumul către BEJ-uri, falsificând semnăturile reprezentanţilor opoziţiei – din nou copiile nu se potrivesc cu originalul şi şefii secţiilor pot fi condamnaţi,
– voturi fantomă – deşi votează un număr de oameni conform listei, în urnă se regăsesc mai multe voturi,
– au votat morţi, persoane fără CNP valid, dar şi persoane plecate în străinătate,
– s-au anulat voturi pentru candidatul opoziţiei,
– în străinătate la multe dintre secţii s-au prezentat şi au votat mai multe persoane, de 2,3 sau chiar de 4 ori (Parisul este cel mai bun exemplu) faţă de secţia de la Facultatea de Drept, unde efectiv s-a votat toată ziua, după cum toţi au putut vedea la TV – evident avem de-a face cu voturi adăugate în plus, cel puţin pentru ce depăşeşte 1.000 de voturi.

În aceste condiţii totuşi actualul preşedinte câştigă cu numai 70.000 de voturi în plus, exclusiv datorită voturilor din străinătate. Opoziţia sesizează aceste fraude şi contestă rezultatul alegerilor. În continuare aflăm cum sunt instituţiile statului sunt implicate în aceste fraude şi apar suspiciuni asupra MAE, asupra STS şi alte instituţii.

În ciuda evidenţelor, foarte multă lume nu crede în puterea Curţii Constituţionale de a schimba lucrurile. Mărturisesc că şi eu sunt sceptic. Şi mi-e ruşine de asta. Nu pentru că altfel aş avea mare încredere în justiţie. Dar pentru că înseamnă că trăiesc într-o ţară în care orice ar fi nu se poate face nimic.

Până la urmă, în Moldova s-a putut nu? Acel regim comunist a fost răsturnat. Probabil însă că acolo democraţia, chiar şi comunistă, era mai puternică decât în România.

Anunțuri

~ de arte pe Decembrie 11, 2009.

4 răspunsuri to “Scepticism”

  1. Da traim intr-o tara in care nu se poate face nimic decat daca esti smecher, sau pui se smecher, hot, mincinos, vorvesti frumos si stii sa ocolesti o intrebare directa.

  2. Liderii PSD in disperarea lor ne arată probabil propria strategie de fraudare. Au nevoie de o explicaţie pt sponsorii nemulţumiţi. Dar explicatia e hilara prin simplitate ei: „dom’ne n’am putut câştiga ca adversarul triseaza …” (mai bine ca noinas adauga) Ridicol! Unde au dispărut camioanele de dovezi promise pentru Curtea Constitutionala de domnul Dragnea?? De remarcat domnul Duvaz care propunea expertizarea buletinelor cu Carbon14… Penibil, dar nu tocmai…

    PSD pregăteşte campania pt legislative. PSD pregăteşte terenul pt ai atrage pe viitorii dezamagiti ai urmatorilor 2 ani si cărora le va spune: „Acum 2 ani v-ati lăsat pacaliti de un trisor certaret care va inselat încă o dacă asteptarile. Nu ii acordati puterea legislativa tiranului.” Si strategia ar putea funcţiona. Conationalii nostrii sunt maestrii ai votului punitiv si majoritatea lor au simtul potilic al unui pitic de grădina.

    • In principiu sunt de acord (mai ales la faza cu piticul de gradina:P).
      Am incetat insa sa mai sper in corectitudinea unui aparat de stat luni dimineata dupa alegeri.
      Strategia PSD e buna, dar daca se intampla si la parlamentare la fel? In fond, avem o europarlamentara cu studii in state, nu?

  3. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: