Eu sunt sigur

Aş fi vrut să scriu despre ceva mult mai amuzant azi, dar mă văd nevoit să reiau subiectul alegerilor. O să încerc să vă explic cât mai raţional de ce sunt sigur că s-au furat alegerile, şi nu oricum, ci rezultatul a fost viciat. Vreau să vă spun încă de la început că nu iau deloc de bun nici faptul că PSD a avut camioane de probe – cel puţin din motivul că termenul era de 48 de ore, deci n-aveau cum să strângă atâtea. Legat de asta, pun la îndoială şi cum au dovedit ei 138.000 de voturi fraudate. Adică aia de la BEC abia au numărat vreo 140.000 de voturi nule în 2 zile, iar PSD a adunat dovezi de 138.000 de voturi aiurea? Or fi făcut prin metoda reducerii la absurd, altfel n-aveau cum.

Să vă spun însă ce am văzut eu. Am văzut că exact între cele două tururi Autoritatea Electorală a anunţat că la alegerile europarlamentare au votat multiplu 14.000 de cetăţeni. Deci la nişte alegeri fără miză. Acum mă gândesc că au fost cel puţin vreo 30.000 persoane. În mintea mea am făcut o medie de 5 voturi per cetăţean – că doar nu risca pentru doar 2 voturi. Deci un mizilic de 150.000. Acuma, bun, poate au furat ambele partide. Dar eu ştiu că Nica a fost scos din Guvern, tocmai că a spus că se pregăteşte turismul electoral. Deci aş înclina să cred că PDL a furat mai mult.

Mai ştiu că în străinatate au fost peste 2.500 de votanţi pe secţie în Italia, Spania, Moldova. La Paris, chiar 3.800. De acolo cel puţin am auzit zeci de păreri la tv şi nu numai: unii că s-a votat fulger, alţii că melc, unii că nu prea era lume, alţii că erau mari mase de oameni. Asta cu calculul pe vot în secunde recunosc că îmi scapă. La Paris n-am văzut, n-am fost acolo, dar am văzut cum la Facultatea de Drept în Bucureşti era o mare de studenţi care votau, ca şi la Gara de Nord. Acestea sunt două secţii speciale, care, la fel ca şi cele din străinatate, presupun declaraţii de propria răspundere – deci aceleaşi condiţii de vot. Aşadar la Drept au votat un pic peste 900 de oameni, iar la Nord 700 de oameni. Eu ştiu că Băsescu a zis că şcoala românească produce tâmpiţi, dar eu, în sinea mea, mă gândesc că studenţii de acolo pot să scrie mai repede decât căpşunarii din Italia şi Spania, şi chiar şi de la Paris, ca n-o fi capitala Franţei plină de dactilografe românce. Fac şi legătura cu faptul că secţiile din străinătate sunt deservite numai de personal consular, deci al Ministerului de Externe condus de Predoiu, iar unde secretarul de stat pentru românii de pretutindeni – Tomac (nu Tolomac, atenţie) a făcut campanie electorală pentru Elena Băsescu. Nu mai zic de ambasadorul de la Paris, Baconsky, fost consilier prezidenţial băsescian.

Vă dau şi a treia suspiciune. Am văzut procesele verbale electorale modificate prin schimbarea numărului de voturi între candidaţi. Eu cu ochii mei am văzut 3. Poate erau doar alea şi PSD nu mai avea altele. Să presupunem. Dar de ce acei şefi de secţii nu sunt imediat anchetaţi pentru uz de fals şi fraudă electorală? Măcar anchetaţi zic – poate nu e adevărat, şi e doar un trucaj ordinar al PSD. Poate pentru că se ştie adevărul, şi nu poţi să anchetezi 3, că bagi în sperieţi alte câteva sute. Şi îi mai dau în gât şi pe membrii de frunte ai PDL care au organizat treaba. Nu trebuie să uităm că preşedinţii de secţii de votare sunt aleşi de prefecţi – toţi PDL schimbaţi imediat după plecarea PSD. Şi se mai leagă ceva aici: s-au trimis mesaje pe telefoanele mobile ale şefilor de secţii – asigurate de STS, cum că Băsescu e în frunte şi să nu creadă sondajele defavorabile. Nu uitaţi că generalul Opriş, directorul STS, numit şi avansat de 2 ori în grad de Băsescu, nu a negat aceste lucruri – anchetat fiind în Comisia de Apărare – ci doar a spus că au fost nişte scăpări în sistem. Dar de ce să dai mesajele acestea? Este evident: şefii de secţii erau de bază la furt, şi nu-şi puteau permite pedelii ca ei să gândească: “dacă fur voturi şi iese Geoană, îmi risc libertatea, ia să stau cuminte”.

În toată avalanşa de acuzaţii – nu mai detaliez voturi de morţi, voturi fantomă, sute de persoane cu domiciliu într-o casă etc – Băsescu declara că e calm. Păi de ce nu a dat ordin să găsească şi pedelii camioane de probe împotriva pesedeilor? Mulţi portocalii cred că PSD a furat mai mult – deci dovezi trebuie să fie. Vagoane, nu camioane. Păi e simplu de ce: încă o piesă de teatru pusă în scenă, când nu avea nicio teamă de Curtea Constituţională? După cum am mai spus: bătrâneii sunt şantajabili – iar generalul Coldea a fost băiat salon şi a pus la dispoziţie băsescului toate detaliile. Bieţii de ei, cu inima slabă, ce să facă? Au băgat nişte fum cu voturile nule, dar nu s-au deranjat să vizioneze de exemplu caseta de la Paris, că era filmat tot, şi să numere: 1…, 2…, 3… 3800! Sau 900, sau 500. Acolo se vedea clar. Nici măcar Externele n-au sărit cu caseta. Normal, pentru că nu le convenea. Păi ei au blocat trimiterea listelor şi declaraţiilor că nu erau destule pentru câţi “votaseră”. Una peste alta Curtea a analizat doar motivul legat de voturile nule şi le-a respins pe celelate în bloc.

În aceste condiţii, nu pot să cred că totul e o mare coincidenţă. Pur şi simplu nu pot. Şi le mai spun ceva celor care argumentează că la fiecare alegeri s-a furat. Poate că e aşa, dar totuşi PDSR a pierdut alegerile în 1996, apoi Convenţia în 2000, apoi iar PSD în 2004. Numai acum a reuşit să câştige Băsescu, fiind el la putere, extraordinat om, nu-i aşa? Într-un mandat în care mare lucru n-a făcut, iar succesele cu care se laudă sunt ale guvernului Tăriceanu, pe care l-a demonizat, şi care acum era în opoziţie. Corupţia n-a fost stârpită, comunismul a fost condamnat prin citirea unei foi. Lupta împotriva mogulilor e şi ea foarte vânjoasă doar că n-are niciun rezultat. Deci ce să mă facă să cred că a câştigat pe bune? Juratul pe Biblie? Nu, a încercat şi asta, n-a mers.

Cu asta am încheiat subiectul. Sunt atâtea lucruri încât mi se pare de necontestat frauda. Oricine va argumenta împotrivă ori nu e sincer, ori i-a ieşit testul IQ negativ (ca în bancul cu Geoană).

Anunțuri

~ de arte pe Decembrie 16, 2009.

Un răspuns to “Eu sunt sigur”

  1. Metodele identificate de catre arte sunt cele clasice: turism electoral, vot multiplu sau votul mortilor si a fantomelor. Chiar daca se dovedeste ca cei de la PDL au furat mai mult pana la urma care ar fi solutia sa terminam cu circul???

    Poate sa curga sange portocaliu in piata Victorie de la inaltarea mult promiselor tepe din 2004 (pregatite de Base pentru corupti) in care ar sta infipti in urmatoarea distributie: randul 1 centru – Basescu Traian, randul 2 de la stanga la dreapa – Boc Emil (infipt intr-o nuia),Berceanu Radu, Blaga Vasile, Videanu Adriean. Randul 3 dar pe dorobanti Udrea Elena Gabriela si Basescu Elena. Nu le putem acuza pe cele domnisoare de furt dar oricum le plac tepele.

    In fine se apropie Craciunul si ar trebui sa trecem pe plan secund scena politica autohtona.
    Sa traiti bine HOTILOR, oricare ati fi voi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: