Ipocrizie

Mi s-a spus că am scris prea puţin despre minunata zi de 14 februarie. M-am gândit să mă abţin. Dar mă văd nevoit să merg mai departe. În afară de consumism, mai e o latură interesantă a acestor sărbători fabricate. Ipocrizia. Ai nevoie de o zi specială pentru iubire, o zi specială să fii mai bun, pentru că în restul anului… ce mai încolo şi încoace, nu suntem nici una nici alta. Şi luăm cadouri scumpe celor cărora le-am greşit în perioada asta şi simţim că suntem mai buni. Pe naiba, a doua zi „viaţa” continuă la fel.

De cele mai multe ori iubirea este mimată ori de unul din parteneri ori de amândoi. Cea mai interesantă variantă este cea de-a doua. Pentru că în aceste cazuri, sărbătorile fabricate sunt un fel de date în care se plăteşte rata. Burtosul mare la buzunar, desigur din inginerii financiare complexe, ştie că sunt anumite zile în care dă înapoi „iubirea necondiţionată” primită de la piţi în timpul anului. Iar ea îşi etalează semnele dragostei lui, ca să vadă prietenele cât de mult o iubeşte goriluţa ei dragă. Normal între timp explicaţiile relaţiei lor sunt: „mă face să mă simt specială”, „apreciez inteligenţa lui”, „are o căldură”, „îmi place personalitatea lui puternică” şi alte maimuţăreli transparente.

Dar nu este singurul exemplu de ipocrizie. Un alt loc în care ea se cultivă este religia. Nu mă refer aici la preoţii care sfinţesc motoare de maşini, la cei care iau mercurial la orice ceremonie sau la cei preacuvioşii cu burta cât un Aro. Mă refer la cetăţenii oneşti din autobuz, care încep să bată cruci la vederea unei biserici. Apoi continuă discuţia despre vecinul sau colegul ală tâmpit, nu pregetă să se certe că n-au loc în autobuz. În schimb e amuzant să vezi 20-30 de „cruciaţi” d-aştia în sincron. Asta e însă exemplul cel mai benign, dar gândiţi-vă ce înseamnă pentru cei mai mulţi Crăciunul, de exemplu: să mâncăm, să bem, să „punem cele cuvenite pe masă”.

Cu siguranţă fiecare vă puteţi gândi la persoane care sunt ipocrite, fac diverse lucruri de faţadă din motive variate. Ei, şi în acest caz, de ce să ne enervăm de ipocrizia politicienilor? Să ne supărăm că se promit pensii fără excepţii… dar apoi sunt excluşi miliţienii şi securiştii? Să ne supărăm că toată campania se vorbeşte despre creşterea nivelului de trai din mediu rural, iar apoi bugetul agriculturii e mai mic decât IQ-ul lui Boc? Să ne supărăm că în campanie este vorba numai de cetăţeni, iar la buget atenţia se mută pe serviciile secrete? Vă spun, nu avem de ce. Gândiţi-vă că ipocrizia lor e pe foarte foarte mulţi bani. Deci, mai justificată decât micile păcate ale omului de rând.

Concluzia este că avem ce merităm. Sunteţi daţi afară din companiile de stat? Nu mai aveţi ce să cumpăraţi din pensie? Statul creşte impozitele? Ce dacă? Măcar am scăpat de comunişti, de moguli şi de corupţi. Mă rog, de cei dintr-o parte, că pe ceilalţi îi plătim gros de la buget. O ipocrizie ce valorează miliarde. N-aţi fi procedat la fel şi voi?

Anunțuri

~ de arte pe Februarie 16, 2010.

3 răspunsuri to “Ipocrizie”

  1. Ipocrizie generalizata. 😦

  2. frumos si corect finalul

  3. […] arteonblog : Ipocrizie […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: