Furturi mici şi mari

Una dintre elementele secundare ale ultimelor campanii electorale, dar principal în 2004, a fost corupţia. În ultimul timp a fost lăsată mai moale de pedelei, că au înţeles şi ei că furatul de la stat nu e aşa un lucru rău, cel puţin cum părea în 2004. Atunci era Năstase la putere, el fura, deci era foarte condamnabil. Apoi însă au venit portocalii şi şi-au dat seama că e scuzabil. Ba chiar că poate fi un mod de viaţă.

În toată perioada 2004-2008 au avut treabă cu Năstase că Parlamentul nu ar lăsa instituţiile să-şi facă treaba, făcând din termopane un simbol al negrei corupţii, care trebuie reprimată în orice chip. Apoi însă Riţi a descoperit scenele şi Udrea perdelele, iar lumea le-a descoperit pe ele. Diferenţele nu sunt deloc mari între cele două piţipoance politice şi tinerii fără vârstă Videanu, Berceanu şi Blaga. Numai că cei trei au fost discreţi. Au făcut-o cu cap, vorba unei reclame la plastice. Ele nu. În loc să ceară şi aici directive de la Cotroceni, s-au gândit că se descurcă singure. Amatorism.

Problema e însă că oamenii percep în mod denaturat ce se întâmplă. Unii au impresia că marile tunuri sunt vânzarea Petrom sau Sidex pe bani puţini. Deloc adevărat. Se puteau lua mai mulţi bani, dar efectul privatizării a fost în ambele cazuri decăpuşarea lor, creşterea vânzărilor, a profitului, deci mai multe taxe la stat. Nu înseamnă că trebuia neapărat să vină OMV sau Mittal că să fie bine, ci aveau şi ai noştri cap. Dar ar fi fost puşi numai directori cu treburi clare: acceptarea căpuşelor trebuincioase intereselor de partid şi de stat.

Aşadar aceste privatizări au creat valoare adăgată în economie, chiar dacă au fost vândute la preţuri evaluate. Aş vrea însă să ştiu câtă valoare adăugată va produce site-ul de 500 milioane euro anunţat de guvern. Sau ce primim în plus plătind kilometrul de autostradă cu 10 ori preţul pieţei. De fapt la drumuri tot sădim, dar ele nu răsar deloc. Clima probabil nu e propice polenizării şi înmulţirii autostrăzilor pe sol românesc.

Ultima marotă a piticului atomic sunt pensiile şi salariile nesimţite. Cât or fi astea? 1%, 2% din total? Până la urmă bugetul colectează 30% din PIB, dintre care sub jumătate se cheltuiesc pe salarii şi pensii. Ce se întâmplă însă cu ceilalţi 15%, adică vreo 20 miliarde euro? O şcoală, un spital… ceva nou aţi văzut? Nu? E atunci rămân cei 42 de km de autostradă şi multe plante etnobotanice.

Publicitate

~ de arte pe martie 18, 2010.