Teatru clasic și modern

După cum am promis ieri, vă scriu câteva idei despre piesele de teatru pe care le-am văzut în ultimele luni. Vă mărturisesc încă de la început că nu sunt adeptul teatrului modern. Eu cred că dacă vrei muzică și dans/balet te duci la operă sau operetă. Deci, în viziunea mea, cele două n-au ce căuta la teatru. Îmi place așadar teatrul clasic care e doar cu vorbe. Considerați-mă barbar dacă vreți, dar asta cred.

Aseară am fost la Tarelkin, la Metropolis, în care aveam mari speranțe, deoarece mi-a fost recomandat de colegul meu, care în general e foarte pretențios. Nu că s-ar pricepe… la fel ca și mine, nu zic. Din păcate m-a dezamăgit piesa, sau cel puțin punerea în scenă. Cu siguranță autorul care a scris-o în închisoare în secolul 19 nu a văzut-o așa. În schimb George Ivașcu și Radu Gabriel fac două roluri excelente. Nici povestea de bază nu m-a impresionat: un slujbaș corupt se ceartă cu șeful lui și mai corupt și vrea să se răzbune, dar al doilea e mai inteligent. Iar la final se plânge de soarta crudă. Ca să vezi.

Cea mai frumoasă piesă văzută în această stagiune a fost Tectonica Sentimentelor, la Național, sala Atelier. Teatru clasic, cu scene, deși a fost scris foarte recent. O piesă despre iubire și mai ales părțile ei ciudate și contorsionate. În rolurile principale Ilinca Goia, preferata mea, și Liviu Lucaci, dar toți cei cinci actori joacă excelent, pe un scenariu care îi solicită într-adevăr.

Din categoria pieselor pe care vi le recomand aș mai adăuga Jocul Ielelor, tot la Național (Atelier), după opera lui Camil Petrescu. Subiectul bănui că îl cunoaște toată lumea, dar eu vrea să remarc punerea în scenă de excepție. Mi-a plăcut în mod deosebit ideea proiectării titlurilor din ziare pe pereți, după fiecare eveniment. Mai mult decât atât, Ilinca Goia și Liviu Lucaci strălucesc în rolurile Mariei Sinești și Gelu Ruscanu. Deși am văzut-o pe Ilinca Goia în mai multe piese, acum m-am îndrăgostit de ea. Ceea ce m-a făcut să merg și la Tectonica Sentimentelor.

Cea mai slabă piesă pe care am văzut-o a fost Comedia Norilor, tot la Național. Nu știu la ce s-a gândit Aristofan acum 2000 de ani când a scris-o, dar nu la muzică rock și fluturat plete. Și nici măcar comedie n-a fost. În schimb multă muzică, un fel de dansuri, niște replici care nu prea se legau… La piesa asta chiar nu e nimic care poate fi remarcat drept pozitiv. Colac peste pupăză mai scoteau și din public pe scenă… și am avut și eu norocul. Penibil!

În încheiere vă recomand și Lecția, de Eugen Ionesco, cu Horațiu Mălăele. Toți fii mei, de Arthur Miller, e de văzut, deși actorii mi s-au părut neconvingători. Drama este mișcătoare. Poker, de la Teatrul de Comedie, e destul de amuzant, dar una peste alta este despre nimic. Și despre Molto Gran’ Impressionante, de la Național, pot spune același lucru în esență, deși e total diferit. Vă salut, eu am bilete la Egoistul!

Anunțuri

~ de arte pe Aprilie 24, 2010.

2 răspunsuri to “Teatru clasic și modern”

  1. aaaaaaaaa de cand vreau si bilete la Egoistul….Poate il prind pana moare tizul tau 😀

    • Trebuie sa te duci sâmbătă dimineață când le pun în vânzare. Sidryane a ajuns la ora 10, și cei care deja formau coada în fața ei luaseră aproape toate biletele. Mai erau 10 toate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: