De ce sper

Una dintre cele mai mari imbecilități de manipulare pedelistă este că sunt toți la fel. În realitate avem de-a face un securist de mare anvergură care a stat destul timp afară, iar în 1988 chiar cu soția – în perioada în care paranoia comunistă era maximă pentru fuga oamenilor din țară. Pe de altă parte avem doi oameni mai tineri care nu aveau nicio implicare în sistemul securisto-comunist.

Dar nu comunismul este foarte important, cel puțin nu pentru mine. Este important însă pentru cei care îl susțin pe Băsescu, văzându-l însă în cealaltă parte, pe baza unei manipulări care frizează penibilul. De altfel, am remarcat pe Facebook că suporterii președintelui suspendat repetă cuvânt cu cuvânt comunicatele de la PDL drept părere proprie.

Eu sper – pentru că nu am nicio siguranță – că se va face o schimbare de esență cu Antonescu și Ponta, pentru că sunt oameni mai tineri, cel puțin la nivel politic. Ce vreau să spun este că Băsescu ocupă funcții importante în România atât politice cât și administrative de 22 de ani, mereu a fost în centrul sistemului politic. Știm ce a făcut, știm ce poate face, aproape pot să spun că știu ce va face de aici înainte.

În schimb, până acum Antonescu și Ponta n-au fost în centrul sistemului politic, fiecare a avut câte un minister lipsit de importanță și nu foarte mult timp, iar de curând partidele lor i-au ales în funcțiile de conducere. De aceea eu îi consider niște oameni noi – pe cât se poate, și îmi pun speranța că vor putea să facă măcar o parte din progresele pe care cu toții le așteptăm.

Nu cred că justiția va fi perfectă, dar sper că nu se va mai face la TV și fără nicio condamnare efectivă. Nu cred că nu se va mai fura, dar sper să se fure un „adaos” la costul investițiilor care efectiv trebuie făcute. Nu cred că toți directorii din aparatul de stat vor fi niște tehnocrați geniali, dar sper ca marea majoritate să conducă onest instituțiile din subordine.

Anunțuri

~ de arte pe Iulie 26, 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: