Ipocrizie la scară mare

•Iulie 3, 2012 • Lasă un comentariu

Aparatul uriaș de propagandă băsistă susține sus și tare că Ponta ar trebui să-și dea demisia pentru că a plagiat acum 10 ani la lucrarea de doctorat. Trecem peste discuția dacă a plagiat sau nu, pentru că am de citit sute de mii de pagini mai interesante până să mă aplec asupra lucrărilor lui Ponta. Așadar, presupunem din start că a plagiat grav și că ar trebui să piardă titlul de doctor.

Propaganda susține că plagiatul este un lucru intolerabil și că prin Germania au fost demnitari care și-au dat demisia pentru asta. În Germania un președinte a fost silit să demisioneze pentru că a beneficiat de dobânzi subvenționate de la stat de vreo 10.000 euro, folosindu-se de poziția de guvernator de land. Ce facem cu președintele care și-a dat singur o vilă, ilegal, fiind primar?

Așadar, ca să ajungem ca în Germania, avem multe lucruri de făcut, până la a fi severi cu doctoratul lui Ponta. Ar trebui să începem cu viața oamenilor: spitale care să-i salveze, justiție și ordine publică să-i protejeze. Apoi cu banii lor: fără umflat prețuri, fără cheltuieli aiurea, iar banii să se întoarcă în mod real prin investiții și servicii publice.

După aceea am putea să ne ocupăm de instituții. Să nu pierdem timp să ne informăm despre tot ce nu merge bine, ci să avem instituții credibile care să poată da verdicte: pentru plagiat, pentru corectitudinea achizițiilor publice, pentru respectarea normelor în construcții, pentru judecarea mal praxis la doctori etc. De acolo, nu mai trebuie să ne batem capul noi cu Ponta, instituțiile vor lua măsuri.

Dar nu suntem în această situație acum. Și atunci se pune întrebarea cine dorim să încerce o reformare a statului? Sluga de Boc, pițipoanca de Udrea, „branconierul” de Igaș, „somnitatea” de Funeriu – căreia îi sufla Oana Badea ce să zică, sau Botiș și Ialomițeanu? Cred că am văzut destul de bine ce pot face aceștia. Nu încercăm și varianta Ponta-Antonescu, plagiatori sau nu?

Anunțuri

Fondul Proprietatea

•Iunie 27, 2012 • Lasă un comentariu

Nici până acum Fondul Proprietatea (FP) nu era o companie lipsită de controverse. Dar contextul și prețul actual de piață oferă o oportunitate rară investitorilor. Spun acest lucru deoarece FP nu este o companie oarecare, ci cea mai lichidă de pe piață, cu aproape 1 miliard de euro tranzacționat în ultimul an.

Am fost azi la AGA și cred că explicațiile de acolo mi-au format o părere destul de cristalizată asupra situației. Va fi interesant de urmărit evoluția știrilor legate de fond, a cursului acțiunilor. De aceea voi comenta aceste știri și vom vedea dacă lucrurile merg în direcția anticipată de mine.

Situația a devenit foarte interesantă în urma declarării insolvenței Hidroelectrica, una dintre principalele participații ale FP. Această procedură poate duce la denunțarea contractelor directe care căpușează compania sau accelerarea devalizării activelor companiei.

FP are totuși trei oportunități majore. Funcționare corectă a Hidroelectrica poate duce la creșterea semnificativă a dividendelor încasate de Fond. Relansarea programului de răscumpărare a acțiunilor și listarea la Varșovia vor duce la un efect pozitiv asupra raportului cerere-ofertă în sensul aprecierii prețului.

Pe de altă parte, fiecare oportunitate are un blocaj: procesele Ioanei Sfârâială blochează programul de răscumpărare, ineficiența celor de la Depozitarul Central amână listarea la Varșovia iar insolvența este un proces complex care poate genera mari riscuri pentru Hidroelectrica și deci pentru Fond.

Principala problemă pe termen scurt este distribuirea dividendelor în 2013, din cauza scăderii activului net unitar sub 1 leu (0,91 după reevaluarea Hidroelectrica la zero). Administratorul fondului va fi însă presat de marii acționari să găsească acele căi prin care banii să fie distribuiți.

Comedia cu justiția

•Iunie 25, 2012 • 1 comentariu

Mă enervează rău toți manipulatorii ăștia care afirmă că nu trebuie să comenteze deciziile justiției. De ce să nu comentez? Se întâmplă asta pe banii mei? Dacă da atunci de ce să n-am dreptul la o părere, așa cum am o părere în cazul bordurilor din București, al terenurilor de fotbal în pantă, a autostrăzilor plătite enorm dar neconstruite și așa mai departe. Viața și libertatea celor condamnați nu depinde de părerile mele, asta este evident, deci de ce să nu pot avea o părere?

Merg mai departe și întreb de ce Ponta a spus că în calitatea lui de prim-ministru nu poate comenta decizia instanței. Și Blaga a zis la fel. Alte Macovei o să bage placa despre influențarea justiției. Dar hai sa fim inteligenți, nu propagandiști: la o decizie definitivă, cum a fost la Năstase, de ce să nu poți exprima o părere? Chiar e un ultragiu să spui că ți se pare o decizie nedreaptă?

Judecătorii și procurorii se pot confrunta cu ura și răzbunarea foarte directă a unor infractori de drept comun pe care i-au arestat, respectiv condamnat pentru diverse fapte. Acest lucru este cunoscut și face parte din meserie. Dar ei nu cedează la gândul că pot pieri de pistol sau cuțit și în schimb se smiorcăie ca niște prințesici speriate de presiuni politice? Vorbele lui Ponta pot face mai rău decât armele unor interlopi?

Toată lumea știe că în justiție se mai fac și greșeli, iar în România poate mai degrabă greșeli decât orice altceva. Și în cazul ăsta de ce să ne purtăm cu toții ca și cum deciziile instanțelor sunt perfecte și de neatins nici măcar cu un cuvânt. În SUA la procesele mai neclare de crimă televiziunile fac sondaje între telespectatori dacă cred sau nu în nevinovăția persoanei. Și nu-și dă nimeni peste cap, deși acolo cei care decid sunt oameni normali nu specialiști.

În condițiile acestea nu ar trebui să tăcem, ba dimpotrivă. Trebuie ca magistrații să știe că în ochii noștri au greșit și să nu mai facă mizerii și data următoare. Pentru că dacă se condamnă ca la Năstase cu mențiunea că nu există dovezi directe, atunci toți putem intra degeaba la pușcărie că așa i se pare unui procuror incompentent, unui judecător incompetent sau răuvoitor și așa mai departe. Cum protestăm împotriva relei guvernări o putem face și împotriva relei justiții!

Un gând pentru Adrian Năstase

•Iunie 22, 2012 • 1 comentariu

Era o vreme când mergeam în fiecare duminică la biserică, când mă rugam aproape în fiecare seară. Pentru familie, pentru liniște, pentru să fie bine, să nu fie rău. Nu am mai făcut-o însă de mult timp. Până seara trecută. Nu știu ce m-a apucat, dar am simțit nevoia să cer ajutorul unor forțe superioare pentru Adrian Năstase.

Nu pentru sănătatea lui m-am rugat, nu pentru libertatea lui, ci pentru împăcarea lui. Nu pretind că știu ce ar trebui să se întâmple pentru că Adrian Năstase să treacă peste acest moment, dar îmi doresc să nu mai fie umilit. Nu îmi dau seama nici ce își dorește el acum, ce simte după seria de evenimente șocante, dar m-aș bucura ca lucrurile să se întâmple la maximul speranțelor lui.

În 2004, deși eram conștient că lucrurile sunt departe de a fi perfecte, am fost de părere că România a progresat semnificativ și Adrian Năstase merită din nou susținerea mea. Mai ales ca alternativă la demagogia unui primar care nu făcuse nimic în București, un cameleon politic de stânga-dreapta. Același care dinamitase guvernarea CDR 2001-2004.

După evenimentele din 2009-2012 respectul pentru Adrian Năstase a crescut: cum a fost mandatul lui, pus în paralel cu slugoiul Boc? Și nu pot să mă gândesc că Năstase n-ar fi fost niciodată tratat ca un gunoi de ceilalți lideri europeni, așa cum s-au purtat, pe drept cuvânt, cu actualul președinte.

În aceste condiții, nu pot decât să iau foarte personal faptul că acest președinte grobian și-a făcut o țintă din fostul premier, cu o preocupare la fel de insistentă ca prostirea românilor sau ca satisfacerea – mai ales financiară – a Udrei. Cu maxim de ură am votat acum la locale. Ura a crescut și aștept următorul prilej.

O rușine pentru țară

•Iunie 21, 2012 • Lasă un comentariu

Aseară am fost martorul unui maraton de știri, care a început cu așteptarea sentinței lui Adrian Năstase, apoi așteptarea unei reacții din partea lui și apoi de la spital, după ce acesta a încercat să-și ia viața. În afară de gestul extrem al fostului premier, eu am rămas cu un lucru după toate acestea: motivarea primei instanțe din care reieșea clar că „nu există probe directe”.

Deci în anul 2012, la o generație după înlăturarea dictatorului, un verdict în instanță se dă exclusiv la ordin politic. Pe banii mei, care plătesc un toptan de taxe la stat, noul dictator face totul cum dorește el: verdicte în justiție, abuzuri ale jandarmeriei împotriva protestanților din Piața Universității și terenuri de fotbal în pantă pentru îmbogățirea acoliților politici.

După un asemenea verdict e clar că justiția este o mizerie pe care nu se poate pune nicio bază: magistrați slabi, ușor de influențat, incompetenți – penibili într-un singur cuvânt. Nu vreau să generalizez, dar e clar că există astfel de elemente, iar cum ceilalți nu-i elimină, înseamnă că toți sunt la fel. Iar dacă o mai văd pe Macovei cu funcționarea justiției pot să spun doar că madam Macovei este o Pora cu păr mai lung.

Cum nu pot să sper într-o justiție mai bună, care să judece corect, îmi mai doresc doar ca Băsescu și cu toți acoliții lui să sufere același tratament. Pe Băsescu să-l condamne pentru corupție pe baza faptului că nu poate să justifice o sticlă de whiskey și pe Udrea pentru niște ciorapi de nailon.

În orice caz sper ca gestul extrem al lui Năstase să ascută lupta cu regimul Băsescu, și să terminăm cu el în proces accelerat. De la 6 dimineața m-aș duce la vot, să fiu sigur că sunt primul care pune ștampila pe demiterea președintelui. Și, oricum ar fi procesul, să-l văd apoi condamnat, că motive sunt destule: flota, răpirea din Irak, casele, influențarea justiției. Vreau să nu-l mai văd pe Băsescu color. Doar alb-ngru, în dungi.

Guvernul Ponta

•Mai 2, 2012 • 3 comentarii

S-au întâplat câteva evenimente neașteptate în ultimele zile. În primul rând căderea guvernului Ungureanu, ultimul cocon de speranță al PDL-ului să mai revină în intențiile de vot, a fost spulberat de opoziție, care a reușit să convingă un număr important de parlamentari PDL mai ales să voteze pentru moțiune, respectiv să treacă la Uniune. A fost un moment dramatic, cu negocieri până în ultima secundă, soldat favorabil pentru Opoziție.

Al doilea moment a fost în aceeași seară nominalizarea lui Ponta prim-ministru desemnat. Nu știm dacă Băsescu a pierdut sprijinul UNPR, sau i-a fost frica de suspendare în cazul în care încearcă tergiversarea lucrurilor, dar pare că a capitulat. Chiar dacă USL va pierde câteva procente în urma celor 6 luni de guvernare, alegeri pe bune, nefurate de gașca lui Băsescu, vor aduce mai multe procente la final. Este evident că PDL are de pierdut enorm pentru că se organizaseră pentru fraudă.

Am văzut aseară și discursul lui Ponta, precum și componența guvernului. Ponta, cu Antonescu și Constantin alături, pare să pornească de la niște principii foarte sănătoase, care creează premisele unei bune guvernări. Privit în ansamblu, sunt oameni cu experiență, nicidecum nu este o împărțire între filiale cum au fost guvernele Boc și Ungureanu. Sunt oameni care, în ciuda unor rezerve pe care le am, cunosc ministerele și pot implementa rapid viziunea Uniunii.

Trecând la nume, pot să remarc că, pentru mine, acest Guvern are numai trei puncte luminoase: Florin Georgescu la Finanțe, Andrei Marga la Externe și Mircea Diaconu la Cultură. Restul sunt oameni pe care îi cunosc și mă enervează (Rus, Plumb) sau care nu mă înflăcărează (Câmpeanu, Dobrițoiu, Corlățean) sau pe care nu îi cunosc prea bine (Helvig, Silaghi). Este interesantă numirea unor miniștri delegați, în special Lucian Isar pentru mediul de afaceri, pe care îl cunosc personal, și Victor Alistar pentru transparență decizională.

Un lucru pe care doresc să-l remarc separat este Daniel Constantin la Agricultură, un minister foarte greu, pe care liderul PC și l-a asumat. Nu îmi dau seama exact cât de pregătit este domnia sa pentru acest minister, deși cunoaște foarte bine fondurile europene. Dar mi se pare foarte curajoasă această alegere pentru că joacă viitorul PC pe o singură carte, depinzânf exclusiv de activitatea sa la minister.

Despre privatizări

•Aprilie 18, 2012 • Lasă un comentariu

M-am săturat să văd la televizor tot felul de oameni care comentează cu emfază că „am dat țara pe nimic” referindu-se la rezervele de resurse ale unor companii privatizate. Și, mereu, toți inteligenții aștia spun cât de mici erau investițiile pe care statul le avea de făcut. De principiu statul n-are ce căuta să administreze unități economice pentru că este un „patron” foarte prost.

Ocupându-ma cu bursa de aproape 8 ani, îmi aduc aminte ce companie era Petrom înainte de privatizare, de scandalurile cu activele mutate de colo colo, profitul foarte mic, combinațiile sindicatului și așa mai departe. Oricât ne scandalizează acum prețul benzinei, pe mine mă interesează că se plătesc contribuții sociale la salarii, TVA, accize, impozit pe profit și pe dividende, redevență și o cotă de profit.

Totuși, ca lucrurile să meargă bine, statul trebuie să-și selecteze cu mare atenție cumpărătorii. Trebuie să fie niște companii mari, din domeniile respective care să știe să facă bani, pentru ca statul să aibă de câștigat. De fiecare dată când statul a făcut o combinație în loc să privatizeze deștept, fabricile au ajuns la fier vechi. Subliniez așadar că nu prețul încasat este esențial, ci condițiile post-privatizare.

Mai în concret, sunt de acord cu privatizarea cuprului, gazului, sării și orice mai are statul român. Chiar și cu Roșia Montană, și am mai spus-o. Dar statul trebuie să-și întărească instituțiile de verificare și control pentru ca privații să-și respecte contractele și mediul să fie protejat, printre altele. Statul nu poate să vândă cuprul într-o licitație cu strigare și să nu-i pese cine a cumpărat.

Zilele viitoare am de gând să prezint un scenariu futurist legat de exploatarea cuprului de la Roșia Poeni.