Ce va urma

•august 14, 2012 • Lasă un comentariu

Decizia Curții Constituționale (CCR) de a da o lună Guvernului pentru a pune la punct listele permanente și deci cvorumul, mi se pare un pas important pentru debarcarea tiranului. Lăsarea acestui proces în mâna guvernului, în condițiile în care și judecătorii își dau seama că nu mai suntem de mult 18 milioane de alegători, face previzibil deznodământul.

Dându-și seama că decizia CCR este doar o amânare a debarcării sale, tiranul a început să-și preseze slugile pentru a întoarce lucrurile în favoarea sa. Ce zice despotul seara, a doua zi Parchetul execută. Au arestat listele electorale, anchetează pe cei care au votat pe liste suplimentare și pe cei de la Interne care au zis ca nu bagă mâna în foc pentru cei 18 milioane de pe liste.

Un episod tragi-comic a fost erata transmisă de CCR la Monitor, care practic zicea ca la tot ce s-a hotărât și publicat să se adauge la final „dar pe dos”. Totuși, nici Zegrean, juristul de aprozar nu a avut tupeul să semneze și a semnat altă slugă băsistă din CCR, cu bară. Între timp, oricum am aflat și răsaflat ce înseamnă liste electorale permanente și cine trebuie să fie pe ele.

Cel mai mult mă deranjează propaganda făcută de serviciile secrete afară, conduse de adjuncții mult înaintați în grad de despot, care au făcut ca anumite foruri europene să fie deinformate de situația de aici. Aceleași foruri care nu sunt interesate de despotismul lui Orban în Ungaria sau de cel al lui Băsescu de până acum câteva luni din România, fix acuma le e frica de Ponta și Antonescu.

Eu îmi doresc foarte mult însă ca după căderea lui Băsescu să plătească și toate instrumentele lui de presiune – cei care au făcut celule de criză în interiorul serviciilor, cei care fac abuzuri la Parchet. Sunt convins că în cele două instituții băsiștii au enervat pe mulți, care acum abia așteaptă prilejul să le facă nasoale. Pe asta mă bazez, nu pe statul de drept ridicat de Macovei.

De ce sper

•iulie 26, 2012 • Lasă un comentariu

Una dintre cele mai mari imbecilități de manipulare pedelistă este că sunt toți la fel. În realitate avem de-a face un securist de mare anvergură care a stat destul timp afară, iar în 1988 chiar cu soția – în perioada în care paranoia comunistă era maximă pentru fuga oamenilor din țară. Pe de altă parte avem doi oameni mai tineri care nu aveau nicio implicare în sistemul securisto-comunist.

Dar nu comunismul este foarte important, cel puțin nu pentru mine. Este important însă pentru cei care îl susțin pe Băsescu, văzându-l însă în cealaltă parte, pe baza unei manipulări care frizează penibilul. De altfel, am remarcat pe Facebook că suporterii președintelui suspendat repetă cuvânt cu cuvânt comunicatele de la PDL drept părere proprie.

Eu sper – pentru că nu am nicio siguranță – că se va face o schimbare de esență cu Antonescu și Ponta, pentru că sunt oameni mai tineri, cel puțin la nivel politic. Ce vreau să spun este că Băsescu ocupă funcții importante în România atât politice cât și administrative de 22 de ani, mereu a fost în centrul sistemului politic. Știm ce a făcut, știm ce poate face, aproape pot să spun că știu ce va face de aici înainte.

În schimb, până acum Antonescu și Ponta n-au fost în centrul sistemului politic, fiecare a avut câte un minister lipsit de importanță și nu foarte mult timp, iar de curând partidele lor i-au ales în funcțiile de conducere. De aceea eu îi consider niște oameni noi – pe cât se poate, și îmi pun speranța că vor putea să facă măcar o parte din progresele pe care cu toții le așteptăm.

Nu cred că justiția va fi perfectă, dar sper că nu se va mai face la TV și fără nicio condamnare efectivă. Nu cred că nu se va mai fura, dar sper să se fure un „adaos” la costul investițiilor care efectiv trebuie făcute. Nu cred că toți directorii din aparatul de stat vor fi niște tehnocrați geniali, dar sper ca marea majoritate să conducă onest instituțiile din subordine.

A murit regele junglei

•iulie 24, 2012 • Lasă un comentariu

Băsescu Traian părea că se simte foarte bine când a început suspendarea. Pornea de la 37% în favoarea lui și nu i se părea deloc greu să întoarcă rezultatul. Se simțea regele junglei. Pac o convorbire telefonică publicată în România Liberă, pac-pac manipulările lui ieftine cu lovitură de stat și lupta pentru justiție.

A declarat cu subiect și predicat că el nu se poate ascunde în spatele pragului de validare și că nu poate să se bazeze că va câștiga „la masa verde”. Ba chiar s-a învârtoșat și la cei din PDL, că dacă ei militează să nu vină lumea la vot, vor intra în coliziune. Păi nici ei să nu se pună cu regele junglei.

Două săptămâni mai târziu, ajuns în sondaje la numai 31% – pierzând mereu încredere în loc să câștige, iar intenția de participare la vot urcând de la 55-56% la peste 60%, leul căpitan de vas a început să se teamă, să caute motive să boicoteze referendumul, să facă el ce face PDL-ul și nu invers.

Așadar, deodată avem de-a face, în loc de un leu, cu o găină speriată, cu o curcă plouată, un arici, un struț cu capul în nisip. E clar că toți lătrăi lui din presă și pedeliștii cu acte vor marșa înainte cu manipularea că, ce să vezi, sunt prea multe secții de vot pe litoral și de aia boicotează.

Întrebarea mea este însă ce vor face cei 3 milioane de votanți pe care îi mai are și care îl vedeau ca pe un om puternic, care se luptă cu sistemul, cu comunismul, apără justiția de dictatură, apără România de UE, pe scurt, ca pe un leu protector. Cum vor reacționa la metamorfoza găinistă-struțuleană a leului lor?

Să separăm nebunii

•iulie 20, 2012 • Lasă un comentariu

Nu mai suport să aud placa pedelistă cu întoarcerea comunismului, cu lovitura de stat, cu apărarea justiției. Mie mi se par că să combat astfel de argumente ar fi la fel cu a convinge un nebun că el nu este Napoleon prin logică. Este imposibil. Probabil că și acestor oameni li se pare că eu sunt nebun dacă susțin contrariul.

Mie mi se pare evident că Ponta a plagiat, m-a enervat că a făcut iar nu știu ce alianță de prima-pe-stânga cu UNPR și generalul izmană și altele. Dar mi se pare mult mai grav că Băsescu a furat casa din Mihăileanu, a spălat bani cu Cășuneanu, a conspirat cu Haysam și a spoliat toată țara asta.

Probabil că sunt nebun dacă sper că PSD-PNL vor fura mai puțin, că vor pune miniștri mai competenți și vor încerca să facă cât de cât ceva și pentru oameni. Sunt unii care acuma mă enervează, cum ar fi mai ales Rus. Dar sunt și unii pentru care am un respect deosebit cum este Florin Georgescu, care mi-a fost profesor.

Dar dacă tot ne considerăm unii pe alții nebuni, hai să stăm separat. Voi spuneti-vă rugăciunea anti-comunistă în fiecare zi, iar eu o să-mi frec mâinile de bucurie dar și de nerăbdare că pot să dau lui Băsescu un upercut cu ștampila. Eu scriu pentru cei care, din 1000 de motive, s-au săturat de Băsescu, ceilalți nu mă interesează.

Eu personal o să dau spam/trash sau cum s-o zice la toate comentariile băsiste fie că îmi apar pe blog, pe facebook, în cutia poștală sau mă suna la ușa. De fapt dacă vine campania băsistă la ușa am un drug de fier, pentru apărare, că mi-e că mi se tâlhărește telefonul mobil și mă înjură cu „țigancă împuțită”.

Este cinstit?

•iulie 16, 2012 • Lasă un comentariu

Campania pentru referendum a PDL pare bazată de cuvântul cinste – ei cerând mereu cinste celorlalți. Unde este însă cinstea lor? Am și eu 10 întrebări despre cinste:

1. Este cinstit să-ți dai singur o casă, făcând abuz de funcția de primar?

2. Este cinstit să iei o proprietate de la un asfaltangiu cu câteva zeci de mii de euro și apoi să i-o vinzi înapoi cu câteva sute de mii?

3. Este cinstit să te ascunzi în spatele imunității prezidențiale când ai trei dosare penale foarte serioase?

4. Este cinstit ca fi-ta mare să-și ia o casă de 800 mp în zona de Nord și să nu dai nicio explicație asupra surselor financiare?

5. Este cinstit să-i aranjezi fiicei mici o slujbă la Luxten cu 10.000 EUR/lună, aceeași firmă care are contracte de milioane de euro cu primăria pe care o conduci?

6. Este cinstit să nu-ți pese de o majoritate parlamentară care îl propune pe Johannis prim-ministru și să vii cu propuneri ca Lăchiță sau Croitoru?

7. Este cinstit să șantajezi zeci de parlamentari cu dosare ca să părăsească partidele din opoziție și să se alăture puterii?

8. Este cinstit să dai o palmă unui copil și apoi să juri pe Biblie că n-ai lovit copilul nici în plex cu pumnul nici în față cu pumnul?

9. Este cinstit să-ți pui amanta ministru peste un buget de 4 miliarde euro și fata semianalfabetă europarlamentar?

10. Este cinstit să tai salariile, pensiile, să crești impozitele ca să furi mai mulți bani din buget?

Și ar mai fi multe întrebări, dar n-am nici spațiu, nici timp să le scriu pe toate.

Prima decizie corectă a CCR

•iulie 12, 2012 • Lasă un comentariu

Nu e chiar prima decizie corectă a Curții Constituționale, dar mi se pare că hotârârea ca un referendum să fie valid dacă se prezintă cel puțin jumătate plus unul dintre votanți are foartă multă noimă. Știu că acest lucru nu este scris în Constituție și că CCR adaugă cumva astfel, dar este justificat de logică, cel puțin. Și mă bucur că Ponta a acceptat acest lucru.

Un referendum este o consultare populară pe o temă foarte importantă, pe care guvernul și parlamentul, deși au competențe legislative, decid să nu se pronunțe, lăsând astfel cetățenii s-o facă. Ori, dacă nu se prezintă un minim de cetățeni să-și spună părerea, majoritatea acestora fiind pragul cel mai democratic, înseamnă că nu-i interesează, deci votul celor care au venit nu este relevant.

Lucrurile nu sunt foarte diferite la suspendarea președintelui. Aceasta este o măsură extraordinară luată împotriva unui președinte, n-ar trebui să poată fi demis dacă doar 10% din cetățeni au venit la vot. Dacă restul nu sunt interesați și nu vin la vot, înseamnă că președintele n-a greșit atât de rău încât să-și termine prematur mandatul.

S-a spus că această măsură îl avantajează pe președintele, deoarece, dacă susținătorii săi nu vin la vot nu va fi cvorum pentru validarea referendumului, iar Băsescu a început deja să le inducă acest mesaj. În realitate, dacă vor veni la vot 45% din cetățeni și 95% vor vota împotriva lui, ce legitimitate va avea? Cine se va mai uita la el în Europa sau în țară?

Pe 29 iulie va conta însă fiecare vot. După cum se știe, listele actuale nu țin cont de rezultatele ultimului recensământ, deci de lipsa a vreo 3 milioane de cetățeni. Dacă vor veni peste 40% dintre români să-i zică „adio” lui Băsescu, USL poate organiza un nou referendum o dată cu alegerile parlamentare, după ce listele electorale vor fi curățate de morți sau emigranți.

Votul meu este fericit

•iulie 9, 2012 • Lasă un comentariu

Eu am votat USL la locale în speranța că vor avea un imbold mai mare să-l dea pe Băsescu jos. Este singurul lucru pe care mi-l doream din tot sufletul de la noua guvernare: Băsescu afară de la Cotroceni și, dacă se poate, în pușcărie. Nu credeam că au atâta tupeu, mai ales că se purtaseră cu mănuși la început cu Ungureanu, iar demiterea acelui guvern părea că i-a surprins și pe ei.

În numai trei zile însă au reușit să-i dea jos pe Anastase, Blaga și să-l suspende pe Băsescu, plus să modifice legile CCR și referendumului ca să anuleze schimbările făcute pentru protecția marinarului. M-a uns pe inimă forța și rapiditatea cu care au acționat și nu mă prea interesează dacă au forțat un pic legea sau nu. Numai după ce o să-l văd pe Băsescu la pușcărie o să preocup și de sănătatea instituțiilor.

Totuși, mă văd nevoit să analizez ce a făcut USL, de alții vorbesc despre abuzuri și lovituri de stat. În primul rând suspendarea președintelui este un demers cât se poate de constituțional, prin care Băsescu a mai trecut. Pentru asta însă trebuia să schimbat Blaga, interpusul său, de la Senat. Și dacă tot s-au ocupat de Blaga, nu putea rămâne Roberta, cunoscută de matematicieni prin axioma 80=160.

Pentru ca referendumul să aibă șanse reale, trebuia modificată și legea cu pricina. Când Băsescu și ai lui au modificat-o astfel încât să poată fi demis numai cu 9,000,000 voturi – el, ales cu 5,000,000 – nimeni nu s-a supărat. Acum, când se revine la legea veche, pe baza căreia a fost suspendat și prima oară, unii vor să credem că este o problemă.

Legat de legile CCR care s-au modificat, mi se pare că aici orice abuz este justificat. La noi Curtea Constuțională are puteri prea mari, iar „judecătorii” sunt niște juriști de aprozar, puși politic, vezi cazul președintelui Zegrean. Și dacă ne amintim cum a reluat anul trecut Roberta votul de 5-6 ori, până a ieșit, la 3 noaptea, madam Motoc, înțelegem care sunt mizele.

În final trebuie să remarc gestul unic și irepetabil al lui Antonescu, care a declarat în Parlament, la dezbaterile de suspendare, că, dacă Băsescu nu este demis de români, el se va retrage din viața politică. Așa că votul meu are acum două motive de bucurie: unul de ură că ajung să dau cu ștampila în Băsescu, dar și unul de simpatie, pentru Antonescu.

Ipocrizie la scară mare

•iulie 3, 2012 • Lasă un comentariu

Aparatul uriaș de propagandă băsistă susține sus și tare că Ponta ar trebui să-și dea demisia pentru că a plagiat acum 10 ani la lucrarea de doctorat. Trecem peste discuția dacă a plagiat sau nu, pentru că am de citit sute de mii de pagini mai interesante până să mă aplec asupra lucrărilor lui Ponta. Așadar, presupunem din start că a plagiat grav și că ar trebui să piardă titlul de doctor.

Propaganda susține că plagiatul este un lucru intolerabil și că prin Germania au fost demnitari care și-au dat demisia pentru asta. În Germania un președinte a fost silit să demisioneze pentru că a beneficiat de dobânzi subvenționate de la stat de vreo 10.000 euro, folosindu-se de poziția de guvernator de land. Ce facem cu președintele care și-a dat singur o vilă, ilegal, fiind primar?

Așadar, ca să ajungem ca în Germania, avem multe lucruri de făcut, până la a fi severi cu doctoratul lui Ponta. Ar trebui să începem cu viața oamenilor: spitale care să-i salveze, justiție și ordine publică să-i protejeze. Apoi cu banii lor: fără umflat prețuri, fără cheltuieli aiurea, iar banii să se întoarcă în mod real prin investiții și servicii publice.

După aceea am putea să ne ocupăm de instituții. Să nu pierdem timp să ne informăm despre tot ce nu merge bine, ci să avem instituții credibile care să poată da verdicte: pentru plagiat, pentru corectitudinea achizițiilor publice, pentru respectarea normelor în construcții, pentru judecarea mal praxis la doctori etc. De acolo, nu mai trebuie să ne batem capul noi cu Ponta, instituțiile vor lua măsuri.

Dar nu suntem în această situație acum. Și atunci se pune întrebarea cine dorim să încerce o reformare a statului? Sluga de Boc, pițipoanca de Udrea, „branconierul” de Igaș, „somnitatea” de Funeriu – căreia îi sufla Oana Badea ce să zică, sau Botiș și Ialomițeanu? Cred că am văzut destul de bine ce pot face aceștia. Nu încercăm și varianta Ponta-Antonescu, plagiatori sau nu?

Fondul Proprietatea

•iunie 27, 2012 • Lasă un comentariu

Nici până acum Fondul Proprietatea (FP) nu era o companie lipsită de controverse. Dar contextul și prețul actual de piață oferă o oportunitate rară investitorilor. Spun acest lucru deoarece FP nu este o companie oarecare, ci cea mai lichidă de pe piață, cu aproape 1 miliard de euro tranzacționat în ultimul an.

Am fost azi la AGA și cred că explicațiile de acolo mi-au format o părere destul de cristalizată asupra situației. Va fi interesant de urmărit evoluția știrilor legate de fond, a cursului acțiunilor. De aceea voi comenta aceste știri și vom vedea dacă lucrurile merg în direcția anticipată de mine.

Situația a devenit foarte interesantă în urma declarării insolvenței Hidroelectrica, una dintre principalele participații ale FP. Această procedură poate duce la denunțarea contractelor directe care căpușează compania sau accelerarea devalizării activelor companiei.

FP are totuși trei oportunități majore. Funcționare corectă a Hidroelectrica poate duce la creșterea semnificativă a dividendelor încasate de Fond. Relansarea programului de răscumpărare a acțiunilor și listarea la Varșovia vor duce la un efect pozitiv asupra raportului cerere-ofertă în sensul aprecierii prețului.

Pe de altă parte, fiecare oportunitate are un blocaj: procesele Ioanei Sfârâială blochează programul de răscumpărare, ineficiența celor de la Depozitarul Central amână listarea la Varșovia iar insolvența este un proces complex care poate genera mari riscuri pentru Hidroelectrica și deci pentru Fond.

Principala problemă pe termen scurt este distribuirea dividendelor în 2013, din cauza scăderii activului net unitar sub 1 leu (0,91 după reevaluarea Hidroelectrica la zero). Administratorul fondului va fi însă presat de marii acționari să găsească acele căi prin care banii să fie distribuiți.

Comedia cu justiția

•iunie 25, 2012 • Un comentariu

Mă enervează rău toți manipulatorii ăștia care afirmă că nu trebuie să comenteze deciziile justiției. De ce să nu comentez? Se întâmplă asta pe banii mei? Dacă da atunci de ce să n-am dreptul la o părere, așa cum am o părere în cazul bordurilor din București, al terenurilor de fotbal în pantă, a autostrăzilor plătite enorm dar neconstruite și așa mai departe. Viața și libertatea celor condamnați nu depinde de părerile mele, asta este evident, deci de ce să nu pot avea o părere?

Merg mai departe și întreb de ce Ponta a spus că în calitatea lui de prim-ministru nu poate comenta decizia instanței. Și Blaga a zis la fel. Alte Macovei o să bage placa despre influențarea justiției. Dar hai sa fim inteligenți, nu propagandiști: la o decizie definitivă, cum a fost la Năstase, de ce să nu poți exprima o părere? Chiar e un ultragiu să spui că ți se pare o decizie nedreaptă?

Judecătorii și procurorii se pot confrunta cu ura și răzbunarea foarte directă a unor infractori de drept comun pe care i-au arestat, respectiv condamnat pentru diverse fapte. Acest lucru este cunoscut și face parte din meserie. Dar ei nu cedează la gândul că pot pieri de pistol sau cuțit și în schimb se smiorcăie ca niște prințesici speriate de presiuni politice? Vorbele lui Ponta pot face mai rău decât armele unor interlopi?

Toată lumea știe că în justiție se mai fac și greșeli, iar în România poate mai degrabă greșeli decât orice altceva. Și în cazul ăsta de ce să ne purtăm cu toții ca și cum deciziile instanțelor sunt perfecte și de neatins nici măcar cu un cuvânt. În SUA la procesele mai neclare de crimă televiziunile fac sondaje între telespectatori dacă cred sau nu în nevinovăția persoanei. Și nu-și dă nimeni peste cap, deși acolo cei care decid sunt oameni normali nu specialiști.

În condițiile acestea nu ar trebui să tăcem, ba dimpotrivă. Trebuie ca magistrații să știe că în ochii noștri au greșit și să nu mai facă mizerii și data următoare. Pentru că dacă se condamnă ca la Năstase cu mențiunea că nu există dovezi directe, atunci toți putem intra degeaba la pușcărie că așa i se pare unui procuror incompentent, unui judecător incompetent sau răuvoitor și așa mai departe. Cum protestăm împotriva relei guvernări o putem face și împotriva relei justiții!